Legenda Babei Dochia

Era odată o bătrână pe nume Dochia.
Ea avea un fiu, Dragobete, şi o noră, pe care nu o suporta.

Într-o zi, spre sfârşitul iernii, nemiloasa Dochia i-a cerut nurorii sale să meargă la râu să spele un ghem de lână neagră, ca să îl albească.

Ajunsă la râu, tânăra şi-a dat toată silinţa dar, cu cât spăla ghemul de lână, cu atât acesta devenea mai negru.

Zărind tânăra şi impresionat de suferinţa acesteia, Dumnezeu a coborât pe Pământ, deghizat într-un tânăr, şi i-a dăruit fetei o floare cu petale albe şi roşii, sfătuind-o să încerce din nou să spele lână şi mai apoi să se întoarcă acasă.

Îndată ajunsă fata acasă, bătrâna Dochia vede, uimită, lâna albită, dar şi floarea din părul nurorii sale.

Ea crede atunci că a sosit primăvara şi pleacă cu oile pe munte, la păscut.

Cum vremea în luna martie este imprevizibilă şi deoarece era din ce în ce mai cald pe măsură ce urca,  Dochia începe să-şi lepede cele nouă cojoace.

Ajunsă pe vârful muntelui şi dezbrăcată de cojoace, Dochia este repede transformată în stană de piatră de gerul de primăvară, împreună cu oile pe care le păştea.

De atunci, roşul şi albul simbolizează lupta între rău şi bine, între iarnă şi primăvară. Ca un simbol al primăverii, mărţişorul se poartă începând cu 1 martie.

Pietrele Dochiei şi ale oilor sale se văd şi astăzi pe Muntele Ceahlău.

Varianta PDF | Variante en francais | Intoarcere la activitile literare

Proiectul Comenius | Albume foto | Activitati | ScoalaTrifesti.ro